doar un nasture........

Gandind ca poate te vei razgandi, te am strigat in gand atat de tare incat lacrimile care ma inecau s-au speriat si s-au transformat in rauri. Nu putem sa-ti rostesc numele...asta pentru ca il uitasem. Am inteles atunci ca n am nici o putere si ca am toata vina din lume..am ales sa plec odata cu vantul spre gara unde aveam sa-mi pierd bagajul.

Strang in mana nasturele tau de la haina. Ti l-am furat crezand ca poate te vei intoarce sa-l cauti. Dar m-am inselat. Ai rupt si ceilalti nasturi de la haina, zicandu-ti ca ''si asa iti era prea cald cu ea''.

- Si tu, unde alergi asa grabit? - intreb fulgul de zapada ce aparuse din senin. Nu-mi raspunde, se aseaza doar incruntat si sfidator pe nasul meu.

Il privesc nedumirita si ...n-am de ales...Fug incet spre locul unde banuiam ca s-a ascuns soarele. In capul meu dansau tot felul de intrebari, facandu-mi-l PATRAT. Inteleg deodata farmecul de a fugii printre fulgii reci si zgomotosi. Credeam ca ¬accidental¬ ma voi intalni cu tine...dar dupa vreo juma de ora am realizat ca incepusem sa fug in partea opusa...si fugeam kiar foarte tare. Atat de tare incat nu mai zaream pietonii ceilalti, ma ciocneam de ei fara sa-i vad ca sa le pot cere iertare.....Dar pentru ce sa le cer iertare, oare ei si-au cerut ca au aparut in calea mea fara sa ma intrebe? Tu ti-ai cerut iertare ca mi-ai lasat doar un nasture? Ea si-a cerut iertare ca nu mai tine la mine?

Si el....el? De el nici nu mai zic... Nu si-ar cere niciodata iertare pentru ceva ce n-a facut. Iar eu....asa as vrea sa ii zic ca il iert!!! Si ca mi-as dori sa ma bata cu un trandafir cumparat de la taraba peste obrajii impietriti de frig, si sa ma supar, sa il musc de buza, sa rad zgomotos si sa-l sarut pana cand......pana cand ne-am transforma in 2 oameni de zapada. Iar copiii, sa ne puna doua maturi...si sa rada:

- Vai, ce oameni prosti! Le a nins iarna zambetul.............................