A plutit pe apă ceva timp, trezindu-se până la urmă aruncată pe un pat de păpădii. Ar fi plutit mult timp dacă n-ar fi ajutato o broscuţă ivită din senin. Ce-i drept, broscuţa s-a ales cu ditamai cucuiul iar ea cu o grozavă ameteală. Nu face nimic, sperietura a trecut. Acum e pe pământ, în siguranţă.
Broscuţa ar fi vrut să lege câteva cuvinte, dar ea s-a perdut prin buruieni. A mers cât a mers...până picioruşele-i mici n-au mai dorit s-o asculte. Acum îşi usca pletele şatene, pe o ciupercuţă, la soare. Pentru prima dată se bucura că era singură, putând să se desfete în linişte de blândele raze ce o mângâiau.
Ei nu sunt cu ea. Probabil în acest moment fac haz de necaz dar se şi prefac în acelaşi timp că îi simt lipsa. O învinovăţesc pentru plecarea ei, uitând că zile întregi nici nu o vedeau prin căsuţă şi petreceau cu noii vecini, nişte şoareci vorbăreţi şi agasanţi.
In ultimele zile, situaţia devenise de nesuportat, mai ales când, pe lac, la adunat de nuferi, o lăsaseră singură să se descurce, "cuplând-o" cu un iepure morocănos. Recunoştea că era geloasă, dar ea nu i-ar fi lăsat niciodată deoparte, doar pentru faima de a culege cât mai mulţi nuferi. Au uitat când noptile când lucrau împreună şi nu aveau nevoie de nimeni, şi erau renumiţi pentru buna dispoziţie ce domnea între ei. Erau invidiati.....acum ea nu s-ar mai invidia.
Deci, până aici! Trezită din somn de un coşmar în care o urmărea o broască ţestoasă, şi-a luat pălăriuţa din floricele de câmp, singura amintire de la ei, şi a fugit pe uşă.
Nici nu mai ştie cât timp a fugit, dar la un moment dat papucelul îi alunecă pe un fir de iarbă şi în secunda următoare se afla purtată de valuri furioase. Noroc cu acea broscuţă, dar n-a mai stat să-i mulţumească, era în zadar. N-avea chef de amabilităţi.
Acum se tolănea pe această ciupercuţă şi parcă situaţia nu-i mai părea aşa gri. Nu găsea un alt loc unde unde ar prefera să fie în acest moment. E cald, e soare...e liniste!
Ei, şi acum? Şi acum...încotro? Spre el..bineînţeles, numai să găsească drumul cel bun. Şi dacă se va pierde şi nu va găsi niciodată calea? O va aştepta? O va înţelege? Va avea încredere că va veni? Nu poate decât să spere că până la asfinţit se va afla în braţele lui, acolo unde mereu e cald şi înţelegere. Acolo unde cuvintele sunt de prisos...şi toată acea silă, ură şi dezamăgire va dispărea odată cu sărutul de BINE AI VENIT!!!
