altceva..........

oare ce culori ar trebui sa aiba iubirea? iubirea mea are culoarea galbena. Pe ce ma bazez? poi asta e culoarea ce mi apare cand ma uit spre el.....:) Dar oare e iubire..ma poti intreba desigur. atunci ce poate fi? Intr-adevar e altceva decat pana acum.....nu mai am fluturi in stomac, nici neincrederea nu mai imi da tarcoale si nici mii de intrebari....e altceva. E un sentiment de caldura, siguranta, incredere...oare sentimentele astea alcatuiesc iubirea? eu asa cred...... E lumina care ma atrage precum un fluture.....
Am trait multe povesti pana acum, in naivitatea mea,destul de intens.... dar ma simt ca la prima poveste. e parca aceeasi poveste copilaroasa si inocenta, zbuciumata...dar mult mai sincera. Nu mai e poveste plina de intrebari si nesiguranta. nici povestea umilitoare si nici povestea dureroasa... E mai presus. E povestea care a pus punct naivitatii, copilariei si mi a dat sansa sa o iau de la cap fara compromisuri si fara umilinte... Ma simt tare norocoasa ca l am cunoscut. Ajunsesem intr-un stadiu destul de penibil, acceptand orice doar pt a ma simti un pic iubita..ma minteam singura.....pfffff.....ma infurii pe mine numai cand ma gandesc. Ajunsessem sa nu mai cred in iubire....o denaturasem....si ma consideram o copilita prostuta. fat frumos nu exista.....
si totusi exista...si nu va mint. nici pe mine nu ma mint...imi pierdusem speranta si totusi..el era acolo, langa mine. Acum sunt tare fericita si pot crede iar in povesti de dragoste, in printese si in printi..... Daca ati putea si voi sa nu renuntati, sa nu va lasati mintite de broscoi..care nu se vor transforma nicicand in feti frumosi.....v ati scuti de multa suferinta, si n ati mai face greseli pe care sa le regretati... Eu la concluzia asta am ajuns. Am suferit mult cautand, dar iubirea vine cand nu o cauti.....si e exact cum imi doream. pentru iubirea adevarata nu tre s faci compromisuri......sa te umilesti. daca simti macar un pic invers, inseamna ca tre s mai astepti.
va doresc fericirea si multumirea pe care o simt eu in acest moment.........have a nice story;)

undeva..acolo.....

In toata vacantza asta mi am pus on and on aceeasi intrebare....previzibila de altfel si de loc originala...de ce eu??????????????? Cand ma gandesc in trecut, la copilaria mea....ma apuca o furie imensa..................de ce s a skimbat atat de drastic viata mea? O sa mi raspunzi> face parte din procesul de maturizare.... Dar cine a zis ca vrea sa se maturizeze???? Urasc maturizarea asta pt ca mi a luat tot ce e mai frumos... Ieri s-a implinit un an de cand ne-a lasat singure pe lume......el ne a tinut unite, el ne a despartit... E urat ce zic dar e adevarat. de cand s-a intamplat m-am simtit mai singura ca oricand...noroc ca am gasit pe cineva care ma mai tine de mana..si nu ma lasa sa disper de tot. Acum suntem fiecare pe cont propriu. EA traieste in lumea ei, incercand sa ascunda durere in fanteziile ei purtanduse ca si cum el ar mai trai.....habar n are cat de dureros poate fi pt noi. cealalta...incearca sa si gaseasca si ea drumul bun, dar dupa cum pare, pluteste in deriva, confuza.... Iar eu, ma simt ca o puiul cel speriat, dar plin de furie....la gandul ca sunt atat de neputincioasa. NU pot face nimic ca viatza noastra sa revina la normal. Doamne si cat imi doresc..... NU zic ca nu suntem unite, insa chiar si atunci cand suntem impreuna se simte in priviri si gesturi ca lipseste ceva important si esential..... Cat de trist e sa fi constient ca n ai stiut sa pretuiesti corect timpul trecut..... MI aduc aminte cum stateam amandoi pe trepte si filozofam...despre nimic, sau despre tot...si cat ma bucuram cand ma aprecia pt ceea ce gandesc. Kiar si desele certuri erau constructive... Explozive, intense dar pline de personalitate... desi ne infruntam dur....realizam din privirea lui ca e mandru ca reusesc sa mi sustin punctul de vedere fara sa cedez...... poate si d aia ne provocam intr-una.... A fost prima vacantza fara el in casa, cat de pustie pare.....cat de pustie o sa ramana....daca as putea sa bag casa cu amintirile ei cu tot intr un sac....si sa o port cu mine.... Tocmai am realizat ca ma pricep de minune s mi plang de mila.....citind in urma, dar simteam nevoia asta......si e doar o mica particica din tot ce as avea de spus..... Nu le pot spune cu voce tare...mi e aproape imposibil....dar uneori mai simt nevoia sa le scot la suprafata..poate asa mai scap......de ele, ca sunt prea grele........