miercuri, 31 martie 2010

goana dupa aur.....

Ramai cu bine, prieten drag...
Astazi abia am ajuns la rascruce. Cateva zile am mers in spatele tau desi trebuia sa o iau in sens opus. Am vrut sa te mai vad asa, cum te duci. Astazi trebuie sa ma intorc.

Ramai cu bine, prieten drag, ramai cu bine. Ai mers langa mine atata drum. Ai obosit si tu. Ne-am impiedicat amandoi de atatea pietre si m-ai tinut de mana asa cum ai putut tu. Nu conteaza ca tot am cazut pana la urma.

Ne-am povestit atatea lucruri si totusi nu ne-am spus nimic. Eu nu mai am povesti petru tine si ar fi pacat sa mergem asa fara sa ne spunem nimic.

Sa povestesti si altora ce ti-am povestit eu. Sa inventezi si tu povestile tale.

Ramai cu bine, prieten drag. Nu te voi uita niciodata.
Nu plange. Nu ai sa mai poti sa te feresti de crengi.
Poate o sa ne intalnim la sfarsit si nu o sa ne recunoastem. Oricum, povestile raman.

Ramai cu bine, prieten drag. Sa nu ai in suflet nimic mai mult decat un mugure de mar.

duminică, 14 martie 2010

de pe o ciuperca...


A plutit pe apă ceva timp, trezindu-se până la urmă aruncată pe un pat de păpădii. Ar fi plutit mult timp dacă n-ar fi ajutato o broscuţă ivită din senin. Ce-i drept, broscuţa s-a ales cu ditamai cucuiul iar ea cu o grozavă ameteală. Nu face nimic, sperietura a trecut. Acum e pe pământ, în siguranţă.
Broscuţa ar fi vrut să lege câteva cuvinte, dar ea s-a perdut prin buruieni. A mers cât a mers...până picioruşele-i mici n-au mai dorit s-o asculte. Acum îşi usca pletele şatene, pe o ciupercuţă, la soare. Pentru prima dată se bucura că era singură, putând să se desfete în linişte de blândele raze ce o mângâiau.
Ei nu sunt cu ea. Probabil în acest moment fac haz de necaz dar se şi prefac în acelaşi timp că îi simt lipsa. O învinovăţesc pentru plecarea ei, uitând că zile întregi nici nu o vedeau prin căsuţă şi petreceau cu noii vecini, nişte şoareci vorbăreţi şi agasanţi.
In ultimele zile, situaţia devenise de nesuportat, mai ales când, pe lac, la adunat de nuferi, o lăsaseră singură să se descurce, "cuplând-o" cu un iepure morocănos. Recunoştea că era geloasă, dar ea nu i-ar fi lăsat niciodată deoparte, doar pentru faima de a culege cât mai mulţi nuferi. Au uitat când noptile când lucrau împreună şi nu aveau nevoie de nimeni, şi erau renumiţi pentru buna dispoziţie ce domnea între ei. Erau invidiati.....acum ea nu s-ar mai invidia.
Deci, până aici! Trezită din somn de un coşmar în care o urmărea o broască ţestoasă, şi-a luat pălăriuţa din floricele de câmp, singura amintire de la ei, şi a fugit pe uşă.
Nici nu mai ştie cât timp a fugit, dar la un moment dat papucelul îi alunecă pe un fir de iarbă şi în secunda următoare se afla purtată de valuri furioase. Noroc cu acea broscuţă, dar n-a mai stat să-i mulţumească, era în zadar. N-avea chef de amabilităţi.
Acum se tolănea pe această ciupercuţă şi parcă situaţia nu-i mai părea aşa gri. Nu găsea un alt loc unde unde ar prefera să fie în acest moment. E cald, e soare...e liniste!
Ei, şi acum? Şi acum...încotro? Spre el..bineînţeles, numai să găsească drumul cel bun. Şi dacă se va pierde şi nu va găsi niciodată calea? O va aştepta? O va înţelege? Va avea încredere că va veni? Nu poate decât să spere că până la asfinţit se va afla în braţele lui, acolo unde mereu e cald şi înţelegere. Acolo unde cuvintele sunt de prisos...şi toată acea silă, ură şi dezamăgire va dispărea odată cu sărutul de BINE AI VENIT!!!