goana dupa aur.....

Ramai cu bine, prieten drag...
Astazi abia am ajuns la rascruce. Cateva zile am mers in spatele tau desi trebuia sa o iau in sens opus. Am vrut sa te mai vad asa, cum te duci. Astazi trebuie sa ma intorc.

Ramai cu bine, prieten drag, ramai cu bine. Ai mers langa mine atata drum. Ai obosit si tu. Ne-am impiedicat amandoi de atatea pietre si m-ai tinut de mana asa cum ai putut tu. Nu conteaza ca tot am cazut pana la urma.

Ne-am povestit atatea lucruri si totusi nu ne-am spus nimic. Eu nu mai am povesti petru tine si ar fi pacat sa mergem asa fara sa ne spunem nimic.

Sa povestesti si altora ce ti-am povestit eu. Sa inventezi si tu povestile tale.

Ramai cu bine, prieten drag. Nu te voi uita niciodata.
Nu plange. Nu ai sa mai poti sa te feresti de crengi.
Poate o sa ne intalnim la sfarsit si nu o sa ne recunoastem. Oricum, povestile raman.

Ramai cu bine, prieten drag. Sa nu ai in suflet nimic mai mult decat un mugure de mar.

de pe o ciuperca...

A plutit pe apă ceva timp, trezindu-se până la urmă aruncată pe un pat de păpădii. Ar fi plutit mult timp dacă n-ar fi ajutato o broscuţă ivită din senin. Ce-i drept, broscuţa s-a ales cu ditamai cucuiul iar ea cu o grozavă ameteală. Nu face nimic, sperietura a trecut. Acum e pe pământ, în siguranţă.
Broscuţa ar fi vrut să lege câteva cuvinte, dar ea s-a perdut prin buruieni. A mers cât a mers...până picioruşele-i mici n-au mai dorit s-o asculte. Acum îşi usca pletele şatene, pe o ciupercuţă, la soare. Pentru prima dată se bucura că era singură, putând să se desfete în linişte de blândele raze ce o mângâiau.
Ei nu sunt cu ea. Probabil în acest moment fac haz de necaz dar se şi prefac în acelaşi timp că îi simt lipsa. O învinovăţesc pentru plecarea ei, uitând că zile întregi nici nu o vedeau prin căsuţă şi petreceau cu noii vecini, nişte şoareci vorbăreţi şi agasanţi.
In ultimele zile, situaţia devenise de nesuportat, mai ales când, pe lac, la adunat de nuferi, o lăsaseră singură să se descurce, "cuplând-o" cu un iepure morocănos. Recunoştea că era geloasă, dar ea nu i-ar fi lăsat niciodată deoparte, doar pentru faima de a culege cât mai mulţi nuferi. Au uitat când noptile când lucrau împreună şi nu aveau nevoie de nimeni, şi erau renumiţi pentru buna dispoziţie ce domnea între ei. Erau invidiati.....acum ea nu s-ar mai invidia.
Deci, până aici! Trezită din somn de un coşmar în care o urmărea o broască ţestoasă, şi-a luat pălăriuţa din floricele de câmp, singura amintire de la ei, şi a fugit pe uşă.
Nici nu mai ştie cât timp a fugit, dar la un moment dat papucelul îi alunecă pe un fir de iarbă şi în secunda următoare se afla purtată de valuri furioase. Noroc cu acea broscuţă, dar n-a mai stat să-i mulţumească, era în zadar. N-avea chef de amabilităţi.
Acum se tolănea pe această ciupercuţă şi parcă situaţia nu-i mai părea aşa gri. Nu găsea un alt loc unde unde ar prefera să fie în acest moment. E cald, e soare...e liniste!
Ei, şi acum? Şi acum...încotro? Spre el..bineînţeles, numai să găsească drumul cel bun. Şi dacă se va pierde şi nu va găsi niciodată calea? O va aştepta? O va înţelege? Va avea încredere că va veni? Nu poate decât să spere că până la asfinţit se va afla în braţele lui, acolo unde mereu e cald şi înţelegere. Acolo unde cuvintele sunt de prisos...şi toată acea silă, ură şi dezamăgire va dispărea odată cu sărutul de BINE AI VENIT!!!

o mica pasiune ;)

Nu sunt o persoana inteligenta....sunt prostuta chiar..nu ma mindresc cu asta..dar m-am acceptat. multi spun ca asta e subestimare..eh, as vrea eu:)) nu e! IN SCHIMB, ma bucur totusi ca nu zac in ignoranta si pot recunoaste asta, si de asemenea pot recunoaste oamenii inteligenti.. Ma rog, din punctul meu de vedere...stiu ca totul e relativ... Si totusi ii recunosc si ii admir..
apropo de asta ...o mica pasiune de a mea in ultimul timp e ( nu prea am multe, din pacate) e sa l privesc pe DR HOUSE. cred k stii cine e, si dak nu, nu stii ce pierzi. M am gandit chiar la un moment dat, k sa fac un fel de..test. daca iti place acest serial....am putea deveni prieteni, dak nu, nu prezinti interes pt mn:)))))) Exagerez, dar e un serial mortal...mi as dori s existe acest personaj, kiar dak, ca orice geniu, e trist in felul lui....
E ca si cum as crede in basme..nu?:P silly me....dar...e o pasiune na...cine n are?:) si cel care a creat acest personaj oare stie ce a creat?
jos palaria micii mele pasiuni...:D

tu si eu....

Astăzi vreau să îți propun un joc......da, exact un joc. Nu da pagina înapoi, n-ai greșit , nu este o pagina adresată copiilor. Și chiar dacă ar fi, adultule, copilul din tine are nevoia să se joace. Cum care copil? Acel copil care îți suflă când să fii romantic, când să te bucuri de un zâmbet primit, sau când să desenezi pe spatele dosarului de la tine din birou.

Deci, să revenim la jocul nostru. În acest joc, unealta principală este iubirea. Și te întreb pe tine cât de mult te iubești? Aș vrea să răspunzi sincer...pentru că vei vedea că acest răspuns va fi cheia câtorva probleme din viața ta. Probabil vei fi consternat....ce caută iubirea într-o revistă de specialitate? Dar cum am putea oare să nu vorbim despre asta dacă adultul este subiectul nostru principal?

Ca oameni, aspirăm spre integrare, spre armonie. Iubirea trebuie privită ca pe o dorință a fiecăruia dintre noi de a se exterioriza, de a-și pune în valoare calitățile, de a se dărui celuilalt, participând astfel la împlinirea ființei lui. Eh, și acum să vorbim puțin despre această iubire de sine. Mă voi folosi de teoria lui Jane Loevinger, ca să înțelegi cât de importantă este iubirea.

Jane Loevinger a dezvoltat teoria egoului. Egoul este definit ca element prim de compunere savantă însemnând „eu”, „propria persoană”. [<>

Fiecare stadiu succesiv reprezintă o reorganizare substanțială a modurilor individuale de înțelegere și reacție față de situații, persoane și idei, o schimbare majoră în modul de a gîndi și de a se raporta la sine, la alții, la autoritate, morală, cunoaștere, la tot ceea ce conferă sens vieții.

Tot Jane Loevinger crede că fiecare din noi rămânem într-un anumit stadiu al egoului. Acest lucru, după părerea mea, se poate observa cel mai bine într-o relație de cuplu deoarece Eul nostru se reflectă cel mai bine în relația cu partenerul. Acum voi încerca să explic prin aceste teorii cum anume egoul nostru poate influența relația de cuplu.

În prima etapă, etapa presocială, egoul este focalizat pe îndeplinirea nevoilor de bază, și nu conștientizează conceptul de „lume”. Dacă egoul ar rămâne blocat în această etapă, relația ar avea de suferit deoarece partenerul și nevoile lui practic nu ar exista.

După etapa presocială, urmează etapa impulsivă. Aici, individul este centrat pe prezent. Predomină impulsivitatea și lipsa de control. El experimentează lumea în termeni egocentrici, în termeni de cum ceilalți îl afectează pe el, nu el pe ceilalți. Începe să înțeleagă semnificația pedepsei și a răsplatei. Astfel partenerii sunt priviți prin ceea ce pot ei oferi iar această atitudine poate fi dăunătoare pentru cuplu.

În etapa auto-protectoare se folosește de conștiința de cauză și efect, de reguli și consecințe, pentru a obține ce dorește de la alții. El tinde să fie exploatativ, manipulativ, hedonist și oportunist. Țelul lui este de a lua fără a fi prins. Presupunând că și partenerul este ca el, devine foarte bănuitor. Este autoprotectiv, în sensul că atunci când ceva merge rău, învinovățește pe celălalt.

Individul în etapa următoare, cea a conformismului, se vede pe el și pe ceilalți în stereotipuri. El tinde să vadă și să evalueze pe el și pe alții în termeni externi - cum arată , ce muzică ascultă, cuvintele sau vocabularul utilizat. Sentimentele lui tind să fie simple și guvernate de reguli.

În etapa de autoconștientizare crește gradul de conștientizare și de acceptare a diferențelor individuale. Crescând conștiința de sentimentele și motivele unice ale fiecăruia, crește tensiunea între Eul real și Eul așteptat, ducând la conflicte cu familia și cu cei apropiați.

Evaluarea și critica de sine din această etapă se continuă și în etapa conștientă. Persoana trăiește după reguli și idealuri proprii, create individual. Acum prețuiește responsabilitatea idealurilor înalte și țelurilor pe termen lung. Apare vina- pentru că nu își cunoaște așteptările. O mai mare reflecție de sine duce la o mai mare complexitate conceptuală. Datorită prezenței empatiei, problemele din cuplu pot fi rezolvate mult mai ușor.

Focalizarea pe relații crește și se dezvoltă în etapa de individualizare. Se conștientizează anumite conflicte interioare.

Atunci când ajunge în etapa de autonomie, persoana este independentă și face față conflictelor interne fără a avea nevoie de ajutor. Devine evident respectul pentru autonomia sa și a celuilalt. Relațiile sunt apreciate ca sisteme interdependente. Și conflictele cu celălalt devin apreciate.

Este important să ştim că uneori conflictul poate deveni o sursă de evoluţie pentru noi şi pentru cuplu. Conflictele pe diverse teme, ca şi cele pornite de la diferenţele de personalitate pot fi un prilej de a deveni mai flexibili, de a înţelege mai mult universul celuilalt, de a asimila de la celălalt o altă viziune asupra lucrurilor şi de a ne îmbogăţi afectiv.

În ultima etapă, egoul integrat arata empatie generală. Face pace cu nerezolvările de sine. Ajuns în această etapa, individul este pe deplin conștient de ceea ce este și ceea ce vrea să devină.

Relaţia cu noi înșine, relaţia cu ceilalţi, ascultarea şi adaptarea la celălalt, deschiderea către lume devin concepte cheie pentru a ne face oameni împliniți. Dintre acestea, relaţia de cuplu ne oferă prilejul de a simţi dragostea în toate felurile ei. Ea devine sursa de fericire, de entuziasm, de putere, transformare, cunoaştere, de împlinire dar şi de dezamăgire, suferinţă, lacrimi, conflicte. Toate acestea depind de mulţi factori dar mai ales de noi, oamenii, de personalitatea noastră, de experienţă, de capacitatea de înţelegere, de inteligenţa emoţională, de empatie, de sistemul de valori şi de capacitatea noastră de a comunica eficient.

Dacă egoul a ajuns la această etapă, ne putem considera foarte norocoși. E important ca într-o relație să-l tratăm pe partener ca pe noi înșine și să nu uităm că relația nu e o competiție. Nu putem face totul perfect, dar putem să facem lucrurile mai puțin complicate.

Enumerând aceste etape, aș vrea să continuam jocul.....și să te întreb, în ce etapă a ajuns egoul tau? Și cel mai important, cât de mult te iubești pe tine? Aici nu mă refer la narcisism, mă refer la acea iubire care te va face să îți duci egoul la o etapă superioară. Te iubești suficient de mult încât să vrei să fii fericit făcându-l și pe partenerul tău la fel?

Autor: Sîrbulescu Laura-Elena

Resurse WEB

1) http://psychology-health.today.com/2009/03/01/jane-loevingers-theory-of-ego-development/ Jane Loevinger’s Theory of Ego Development

2)http://en.wikipedia.org/wiki/Loevinger's_stages_of_ego_development

doar un nasture........

Gandind ca poate te vei razgandi, te am strigat in gand atat de tare incat lacrimile care ma inecau s-au speriat si s-au transformat in rauri. Nu putem sa-ti rostesc numele...asta pentru ca il uitasem. Am inteles atunci ca n am nici o putere si ca am toata vina din lume..am ales sa plec odata cu vantul spre gara unde aveam sa-mi pierd bagajul.

Strang in mana nasturele tau de la haina. Ti l-am furat crezand ca poate te vei intoarce sa-l cauti. Dar m-am inselat. Ai rupt si ceilalti nasturi de la haina, zicandu-ti ca ''si asa iti era prea cald cu ea''.

- Si tu, unde alergi asa grabit? - intreb fulgul de zapada ce aparuse din senin. Nu-mi raspunde, se aseaza doar incruntat si sfidator pe nasul meu.

Il privesc nedumirita si ...n-am de ales...Fug incet spre locul unde banuiam ca s-a ascuns soarele. In capul meu dansau tot felul de intrebari, facandu-mi-l PATRAT. Inteleg deodata farmecul de a fugii printre fulgii reci si zgomotosi. Credeam ca ¬accidental¬ ma voi intalni cu tine...dar dupa vreo juma de ora am realizat ca incepusem sa fug in partea opusa...si fugeam kiar foarte tare. Atat de tare incat nu mai zaream pietonii ceilalti, ma ciocneam de ei fara sa-i vad ca sa le pot cere iertare.....Dar pentru ce sa le cer iertare, oare ei si-au cerut ca au aparut in calea mea fara sa ma intrebe? Tu ti-ai cerut iertare ca mi-ai lasat doar un nasture? Ea si-a cerut iertare ca nu mai tine la mine?

Si el....el? De el nici nu mai zic... Nu si-ar cere niciodata iertare pentru ceva ce n-a facut. Iar eu....asa as vrea sa ii zic ca il iert!!! Si ca mi-as dori sa ma bata cu un trandafir cumparat de la taraba peste obrajii impietriti de frig, si sa ma supar, sa il musc de buza, sa rad zgomotos si sa-l sarut pana cand......pana cand ne-am transforma in 2 oameni de zapada. Iar copiii, sa ne puna doua maturi...si sa rada:

- Vai, ce oameni prosti! Le a nins iarna zambetul.............................

ireversibilitate

e ingrozitor sa fii inconjurat de persoane care tin la tine si sa te simti totusi atat de singur. Timpul asTa....e atat de mincinos....... Imi promite ca va sta un pic pe loc, ca apoi s-o ia la fuga lasandu-ma nedumerita in urma. Si voi sunteti mincinosi, mereu promiteti ca el va vindeca totul.....ei bine, m ati mintit, n a vindecat nimic. din contra, cu cat trece cu atat imi adanceste ranile! Iar eu, eu sunt cea mai mincinoasa dintre toti.......cred ca ca pot merge mai departe...cand eu m-as tine strans strans de trecut...... Nu vreau sa fiu singura, nu vreau sa cresc.....nu vreau sa accept ca asta e vremea mea sa ma maturizez, si vreau sa plang, sa inkid okii si sa nu mai imi fie teama, sa nu mai ii pierd pe cei iubiti, si vreau sa fii si tu acolo in trecutul meu, sa stii cat a fost de bine, si sa ma intelegi de ce te as parasi in acest prezent. Iti dai seama ce bine ar fii? Asa mi-as stii viitorul...si as evita cateva erori, as pretui clipe de care mi e dor si......si.....si... Si e timpul sa revin la realitate. Eu tot aici sunt..luptandu-ma cu mine, cu tine, cu tot. Of.....timpul, cel mai mare dusman al omului.......

primul zbor intr-o dimineata de toamna.....

....si mergand infrigurata pe acea alee uda nu-mi venea nimic in minte decat o singura intrebare: Spre ce? mai am timp sa ma razgandesc. Oare?.... Nup, nu puteam s dau inapoi. Si asa a inceput aventura.... Am respirat adanc... am luat viata in piept....... Gata...acu zbor de una singura.....sau cel putin cu o aripa deocamdata... Si cat de greu e, dar cat de bine........ N am cum sa cad dar unde voi ateriza? Impreuna cu ce vanturi voi alerga? Si cel mai important: stiu eu sa fiu o pasare? Stii tu sa zbori cu mine? Poti tu sa fii cerul meu?.................